Numai astăzi, până în acest moment, pompierii au fost chemaţi să intervină pentru stingerea a două incendii de vegetaţie uscată la nivelul municipiului Câmpulung.

În cele mai multe cazuri, oamenii fiind cei ce îşi „fac curăţenie” în proprietate prin incendierea bălăriilor. În acest sens, primăria Câmpulung, se pare că a făcut un comunicat de presă prin care populaţia este anunţată de reprezentanţii Protecţiei Civile să prevină astfel de incidente, care în orice moment s-ar putea transforma într-o tragedie, mai ales dacă în apropierea incendiilor de vegetaţie uscată se află şi imobile sau conducte de gaze naturale.

Cu toate acestea am putut afla că unele comunicate de interes public nu sunt transmise către presă, ci se solicită în mod expres de la primărie.

Cu alte cuvinte, primăria Câmpulung informează cetăţenii… numai la cerere. Condiţie în care nu mai avem ce să comentăm cu privire la alte informaţii de interes public ce ar trebui să ajungă la câmpulungeni, dar care sunt considerate a fi subiecte tabu, de care nimeni nu trebuie să ştie mai ales când în joc sunt şi sume de la bugetul local.

Foto descriptiv – ISU Argeş

La solicitarea noastră, ni s-a transmis şi comunicatul de presă din partea primăriei cu privire la sancţiunile prevăzute pentru incendierea nesupravegheată a vegetaţiei uscate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.