În perioada 24 – 26 august și 31 august – 2 septembrie 2018, Cluburile din familia Rotary Pitești (Rotary, Rotaract, Interact și RotaKids) în parteneriat cu Centrul Comercial Jupiter City Pitești, BRD Groupe Societe Generale Pitești și Inspectoratul Școlar Județean Argeș, au desfășurat campania „Dăruiește Primul Ghiozdan”, beneficiari direcți fiind copiii de clasă pregătitoare din școlile aflate pe raza a 25 de comune din zone defavorizate ale Județului Argeș, pentru a oferi egalitate de șanse la educația de bază.

Pe parcursul celor două weekend-uri, au fost donate 407 ghiozdane împreună cu o parte din rechizitele necesare, un număr impresionant de persoane alăturându-se proiectului și răspunzând pozitiv inițiativei.

Un întreg proces de sortare și inventariere a fost realizat de voluntarii cluburilor, iar Clubul Rotary a cumpărat și a completat echiparea ghiozdanelor dăruite, achiziționând încă 50 de ghiozdane pentru a putea acoperi întregul necesar conform situației primite din partea Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

Pentru derularea acestui proiect, nu mai puțin de 70 de voluntari ai Cluburilor Rotary Pitești, cu vârste cuprinse între 7 și 68 ani, s-au mobilizat pentru a putea fi parcurse toate etapele necesare (planificarea campaniei, colectarea donațiilor, sortarea donațiilor și completarea ghiozdanelor, distribuția ghiozdanelor complet echipate).

Echipele de voluntari ale Cluburilor Rotary Pitești au distribuit cele 457 de ghiozdane echipate complet cu rechizite pentru copiii de clasa pregătitoare în fiecare din școlile aflate pe raza celor 25 comune argeșene: Berevoești, Albeștii de Muscel, Bughea de Jos, Bughea de Sus, Valea Mare Pravăț, Davidești, Vulturești, Hârtiești, Boteni, Priboieni, Boțești, Ciomăgești, Uda, Cotmeana, Drăganu, Buzoești, Rociu, Negrași, Slobozia, Tigveni, Bârla, Miroși, Râca, Popești și Izvoru, pentru ca în prima zi de școală copiii să găsească ghiozdanul în clasă.

Clubul Rotary Pitești a fost înființat în data de 5 mai 1998, fiind parte din Rotary International District 2241 – România și Republica Moldova.

Primul Club Rotary a fost înființat în anul 1905 în Chicago – S.U.A., iar în prezent, Rotary International este cea mai mare organizație mondială creată pentru a servi, fiind compusă din peste 35.000 de cluburi în mai mult de 200 de țări și arii geografice, ai cărei peste 1,2 milioane de membri formează o rețea globală de lideri de comunități, de profesiuni sau antreprenori, care își dedică în mod voluntar timpul și talentele servirii comunității lor și celor aflați în nevoie din întreaga lume, pentru a rezolva probleme și a face schimbări pozitive și durabile, în spiritul valorilor etice înalte și al bunei înțelegeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.