Mircea Avram, preşedinte al Băncii Cooperatiste „Piatra Craiului” şi consilier local PSD, s-a stins din viaţă în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 68 ani.
Deşi se simţea bine şi nu dădea nici un semn de boală, unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni rucăreni, Mircea Avram, a părăsit fulgerător această lume în urma unui infarct.
Cunoscuţii spunând că în ultima vreme era cam abătut din cauza unor probleme pe care i le făceau nişte ciobani.
Fost preşedinte al PSD Rucăr, fost viceprimar al comunei, „Mircea Avram a căutat întotdeauna să împace pe toată lumea şi niciodată nu-şi pierdea zâmbetul de pe buze chiar dacă era copleşit de probleme.”, este părerea mai multor rucăreni.
Slujba religioasă de înmormântare şi funeraliile vor avea loc vineri, 28 decembrie a.c., la Biserica Joseni. Trupul neînsufleţit va fi înmormântat în curtea Bisericii Joseni.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în linişte şi pace!
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.