De ce s-au întâlnit medicii cu reprezentanții Consiliului Judeţean?

La sfârșitul săptămânii trecute, vineri, 21 decembrie 2018, la Spitalul Județean de Urgență Pitești, a avut loc o întâlnire la care au participat președintele Consiliului Județean Argeș – Dan Manu, președintele Consiliului de Administrație al SJU Pitești – dr. Anci Ionescu, conducerea și medicii unității sanitare. Scopul întâlnirii a fost acela de a găsi cele mai bune soluții privind situația apărută pe fondul eliberării unor rețete care au făcut obiectul unui raport al Curții de Conturi. În urma discuțiilor, s-a stabilit ca, după efectuarea unei analize temeinice, medicii care au prescris rețetele medicale cu respectarea prevederilor legale în vigoare să nu suporte costurile prescripției dacă eroarea a fost ca urmare a neactualizării în timp real în sistemul informatic a calității de asigurat. Pentru a evita astfel de situații, președintele Consiliului Județean Argeș a propus ca în luna ianuarie 2019 să aibă loc o întâlnire între Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, Curtea de Conturi și medicii curanți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.