Învăţământul românesc gratuit are costurile sale şi nu sunt deloc neglijabile. Pe perioada unui an şcolar părinţii scot din buzunar peste 3.000 de lei pentru educaţia unui copil, conform unui studiu realizat de organizaţia „Salvaţi Copiii”.

„Cercetarea „Costurile educației gratuite” realizată de Salvați Copiii arată că în România, învățământul este gratuit doar în teorie. În practică, părinții sunt nevoiți să achite costuri care nu apar în nicio Lege sau reformă a educației, astfel că un copil trebuie să aducă de acasă mai mult de 3.000 lei, în medie.

Odată cu creșterea copilului, toate aceste costuri se majorează și ele. Astfel, în ciclul primar părinţii plătesc, în medie, 2545 lei anual, în gimnazial 3083 lei, iar pentru liceu 3647 lei.”, reiese din studiul celor de la „Salvaţi Copiii”.

În condiţiile în care un copil primeşte de la statul român o alocaţie de 84 lei pe lună, adică 1008 lei într-un an.

Comparativ cu un alt studiu efectuat de aceeaşi organizaţie în anul 2010, costul mediu s-a dublat. Spre exemplu, în anul 2010 o familie cheltuia anual, în medie, 1.490 de lei, iar acum costurile anuale s-au ridicat la 3.093 de lei. Este o creştere de 107.58%, ce depăşeşte atât valoarea nominală a salariului mediu net pe economie, (2.669 în august 2018), cât şi creşterea acestuia din 2010 până în august 2018, de 91,8%.

Cheltuielile prezentate referindu-se strict la necesităţile unui copil pentru a urma cursurile şcolare care includ cheltuielile curente şi pregătiri particulare.

Mai multe detalii AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.