Consilierul judeţean Maria Cotenescu în război cu ANI pentru două maşini Dacia, care au ajuns la Vedea!

Printr-un comunicat din data de 26 martie 2019, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflict de interese de natură administrativă și avere nejustificată în cazul a încă 19 foști și actuali aleși locali. Printre aceştia se numără şi consilierul judeţean câmpulungean Maria Cotenescu, despre care ANI a precizat că s-a constatat incompatibilitatea pentru că „În perioada exercitării mandatului de consilier județean (2016 – 2020), o societate comercială la care persoana evaluată deține calitatea de asociat și funcția de administrator a încheiat două contracte de furnizare în valoare totală de 105.070 lei cu Spitalul de Psihiatrie Sf. Maria Vedea aflat sub autoritatea Consiliului Județean Argeș.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003”.

I-am solicitat un punct de vedere şi consilierului judeţean Maria Cotenescu, care ne-a precizat că: „Este vorba de două maşini preluate de la Renault Commercial Roumanie SRL. Societatea la care sunt acţionar nu este producătorul celor două maşini şi nici vânzătorul direct. Noi, suntem doar cei prin care s-a făcut achiziţia, prin sistemul electronic (n. red. SICAP), însă cele două maşini au fost cumpărate, lucru atestat şi de documente, de la SC Renault Commercial Roumanie SRL. Este normal să contest decizia ANI, pentru că nu mă simt vinovată de nimic!”.

*Art. 90. – (1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.