Condiţiile de participare la un concurs organizat de primăria municipiului Câmpulung pentru orice post vacant diferă de la o zi la alta, chiar dacă postul este acelaşi. Criteriile de departajare par a fi făcute cu ţintă strictă şi precisă cât să se încadreze prefect numai cine trebuie să vină pe post, pentru că cine îşi închipuie că un post la stat se ocupă în baza criteriilor normale şi legale se înşală amarnic.

Printre ultimele posturi scoase la concurs de primăria Câmpulung se numără şi locul lăsat vacant de actualul secretar al municipiului Ramona Simion, respectiv postul de consilier – clasa I, grad superior – Compartiment Resurse Umane, Registratură. Mai exact un post similar cu cel al unui şef de personal.

Interesant fiind că la capitolul „condiţii specifice” nu se specifică exact studiile universitare care asigură un nivel de calificare adecvat exercitării unei profesii, însă se specifică în mod cert vechimea în muncă.

Astfel că, cerinţele sunt:

„• studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.

  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minim 7 ani.
  1. A) Datele de organizare ale concursurilor :

– perioada în care se depun dosarele : 02.11.2018 – 21.11.2018, ora 15.00;

– perioada selecţiei dosarelor de examen : 22.11.2018 – 28.11.2018;

– proba scrisă – în data de : 05.12.2018, ora 11.00;

– proba interviu – în data de 11.12.2018, ora 11.00”.

În concluzie interesant va fi dacă pe un astfel de post va fi ocupat de către un profesor, doctor sau inginer, posibil contabil…

Şi pentru că există dubii cum că postul e ocupat încă dinainte de a se ţine concursul a fost modificată şi vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice la minim 7 ani de la 9 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.