Am marcat astăzi, 11.11.2022, Ziua Veteranilor, o sărbătoare de mare importantă pentru Armata Română și pentru cei care au luptat pentru apărarea patriei sau în teatrele de operații de peste granițe. În ziua de 11 noiembrie 1918, la ora 11.00, a intrat în vigoare armistiţiul semnat, în Pădurea de la Compiegne, de forţele aliate cu Germania, punându-se capăt Primului Război Mondial.
Cu această ocazie, deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei, a transmis un mesaj adresat tuturor celor care au luptat sub culorile drapelului național.

“Aducem astăzi un pios omagiu celor care au făcut sacrificiul suprem în teatrele de operaţii sub faldurile tricolorului românesc. Le mulţumim, totodată, tuturor veteranilor care continuă să-şi desfăşoare activitatea în rândurile personalului activ, în rezervă sau în retragere.

Toți veteranii reprezintă pentru societatea românească exemple de curaj, demnitate, patriotism şi loialitate faţă de ţară şi valorile naţionale. Îi asigurăm în această zi că și-au câștigat, prin faptele de vitejie, respectul și recunoștința noastră, pentru totdeauna.”- a declarat deputatul Adrian Miuțescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.