UPDATE 2 – ora 15.10 – Bilanţ tragic. 3 bărbaţi şi-au pierdut viaţa în urma accidentului de pe DN 7.

Potrivit IPJ Argeş: “Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 29 de ani, din Miercurea Sibiului, județul Sibiu, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității Drăganu, din direcția Pitești către Rm. Vâlcea, a intrat în coliziune, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, cu un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, condus din sens opus de un bărbat de 52 de ani, din București.
Din impact, ansamblul auto, care transporta peste 100 de butelii cu oxigen (din care circa jumătatea aveau încărcătură), a părăsit partea carosabilă, în partea stânga a sensului său de deplasare, într-o zonă cu diferență de nivel, iar o parte din butelii s-au împrăștiat pe carosabil.
De asemenea, în urma impactului, componente ale autoturismului s-au desprins, avariind un alt autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, din Pitești, care se deplasa în direcția Pitești spre Rm. Vâlcea.
În urma evenimentului, la fața locului a fost constatat decesul pasagerului stânga față din primul autoturism (cu volan pe dreapta), respectiv bărbat de 51 de ani, din Comuna Ciocanești, județul Dâmbovița.
Ceilalți doi ocupanți, respectiv bărbat de 29 de ani, din județul Sibiu (conducătorul auto – stânga față) și bărbat de 25 de ani, din Bârlad, județul Vaslui, au fost transportați la o unitate medicală în stare foarte gravă, iar ulterior au decedat.
Ceilalți doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”.

UPDATE 1 – Conform celor transmise de reprezentanţii ISU Argeş aflaţi la faţa locului: “În urma evenimentului, TIR-ul a părăsit partea carosabilă, a rupt glisiera și a căzut într-o râpă. În urma accidentului au rezultat 4 victime: una decedată, două în stare gravă și șoferul TIR-ului care a reușit să se evacueze. Intervenția salvatorilor este una dificilă din cauza TIR-ului căzut, care este încărcat cu un număr de 52 de butelii pline cu Oxigen și alte 66 goale. Nu există pericol de explozie, deoarece acestea au fost scoase din zona de pericol”.

Drumul Naţional 7, în zona localității Morărești, este închis, iar traficul a fost redirecționat către Curtea de Argeș până la rezolvarea situației unui teribil accident ce a avut loc în această dimineaţă.

Pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, în afara localității Drăganu, județul Argeș, a avut loc o coliziune între două autoturisme și un autotren încărcat cu butelii de Oxigen. În urma impactului, din nefericire, o persoană  şi-a pierdut viaţa, iar alte două persoane au fost transportate la spital. Potrivit Centrului INFOTRAFIC, din cadrul IGPR, carosabilul era umed, fără depunere de zăpadă.

Echipajele IPJ şi ISU Argeş sunt încă la faţa locului.

Sursa foto – ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.